Chestii de povestit

De ce?

“Stories are the creative conversion of life itself into a more powerful, clearer, more meaningful experience. They are the currency of human contact.”
Robert McKee

Istoriile vieţilor noastre sunt compuse dintr-o sumă de poveşti personale care se intersectează una cu cealaltă, pe terenul numit convenţional “Pământ”. Conversaţiile noastre reprezintă un trafic constant de poveşti, licitate, în funcţie de valoarea şi de relevanţa lor în grupul social de care aparţinem. O poveste nesemnificativă pentru mine poate avea o valoare deosebită pentru tine şi viceversa.

Platforma chestiidepovestit.ro este concepută ca un index de poveşti cotidiene, alimentat în timp real – cu minimum un text pe zi – începând cu 14 septembrie 2009. Poveştile vor fi culese din mediile sociale a doi jurnalişti tineri, care trăiesc astăzi în Bucureşti, România. Ele sunt scrise pentru a funcţiona ca suport de conversaţie pentru vorbitori de limba română din cele mai diverse categorii şi grupuri sociale.

Numai întâmplările deja povestite sunt cu certitudine “bune de povestit”. Astfel, o întâmplare trăită pe propria piele nu va deveni o “chestie de povestit” decât după ce va fi fost povestită măcar o dată. Şi tu poţi avea o chestie bună de povestit, pe care o poţi trimite în formularul de feedback. Dacă ne place o poveste, îţi vom cere acordul pentru a o publica pe site.

Poveştile corespund unor anumite stări, iar stărilor le corespund anumite culori. Astfel, chestiidepovestit.ro cuprinde o paletă cromatică de şase culori, care funcţionează ca etichete pentru poveşti cu stări diferite. Dacă ai chef să citeşti poveşti de o anumită “culoare”, poţi apăsa butonul corespunzător culorii respective. Nu trebuie să cauţi motivul exact al corelării unei anumite poveşti cu o anumită culoare – nici autorii nu îl cunosc.

chestiidepovestit.ro propune un nou tip de jurnalism, superficial, accesibil şi dinamic. Niciuna dintre poveştile de pe această platformă nu este verificată sau probată, pentru că nici conversaţiile noastre de zi cu zi nu sunt supuse verificării de către vreo instanţă a adevărului. Întâmplările din realitatea cotidiană primesc viaţă doar când sunt trecute prin filtrul uman; când devin chestii de povestit.

Lectură plăcută!

Kangu Studio