Ana n-a avut niciodată mari tangențe cu sportul. Singura ei experiență sportivă a fost un meci de handbal care s-a dovedit cel mai umilitor moment din viața ei.
Prin clasa a patra, o antrenoare de handbal de la un club sportiv a venit în vizită la școala Anei. Căuta copii dornici să intre în echipa clubului și prietenei mele i s-a părut o idee bună. S-a înscris și a mers săptămânal la antrenamentele de handbal preț de câteva luni.
Curând, sosise timpul pentru un meci pe bune. Entuziasmată, Ana i-a spus tatălui ei că va juca împotriva echipei clubului Rapid, iar tatăl ei a insistat să vină la meci s-o susțină. Ana știa că n-o să joace nici măcar un minut, era cea mai nou în echipă și nici nu era foarte pricepută.
Tatăl ei a venit, însă, la meci, împreună cu niște prieteni buni, oficiali și directori ai clubului Rapid. Antrenoarea Anei, la vederea susținătorilor ei, s-a simțit nevoită să o includă în joc, motiv pentru care echipa ei a pierdut, iar Ana n-a mai pus mâna pe o minge nici până în ziua de azi.
Lasă un comentariu