Chestii de povestit

George a aflat într-o vacanță în străinătate că este alergic la pisici. Iar de când s-a întors își amintește asta în fiecare zi.

Nu-i plăceau oricum pisicile. De niciun fel. “I am more like a dog person”, ar fi spus. George e jumătate canadian și a locuit acolo până pe la douăzeci de ani. La părinți a avut câine, iar în studenție nu a ținut animale. Acum este căsătorit de câțiva ani cu o româncă, iubitoare de orice fel de vietăți, dar care nu-și exprimase niciodată dorința de a avea un animal de companie.

Totuși, anul trecut, înainte să plece în vacanță în Israel, Adina a fost anunțată de un grup de prieteni că avea să primească un cadou mai special de ziua ei. Acesta putea să aștepte și avea să-i fie înmânat la întoarcerea din călătorie.

Vacanța în Țara Sfântă a fost aproape perfectă. Totuși, într-o vizită la un prieten local, George a început să strănute îngrozitor de la părul unei pisici de apartament. Îl mânca pielea și ochii i se înroșiseră, așa că a trebuit să plece acasă. Și-a spus că avea să se ferească de pisici toată viața. Nu era o problemă, orcum nu-i plăceau prea mult. Ar fi preferat un câine.

George și Adina au organizat o cină între prietenii cei mai apropiați, chiar la întoarcerea din Israel. Prietenii cei mai dragi ai femeii au venit, în fine, cu cadoul misterios, ascuns într-un coș de nuiele: o corcitură de Birmaneză cu cine-știe-ce-altă mâță, minusculă și deosebit de frumoasă. Adina s-a topit pe loc, lui George nu i-a venit să creadă. Aveau să păstreze pisica.

George nu suportă în continuare pisicile, așa că o tratează pe Mira ca pe un câine. O strigă, o pune să stea cum vrea el și o gonește când devine enervantă. Pisica își acceptă umilă statutul și se comportă în conseciință, dar numai cu bărbatul casei. În restul timpului este pisică.