Povestea de ieri mi-a amintit de hoţul care a dat spargeri mergând cu colindul. Doar că nu căuta bomboane şi covrigi, ci doza zilnică de heroină.
Un cuplu care locuieşte în Bucureşti, la piaţa Rosetti, s-a întors din vacanţa de Crăciun și și-au găsit apartamentul jefuit. Nu lipsea niciunul dintre cele două calculatoare, nici sistemul de sunet, lipseau însă telefonul şi bijuteriile fetei, chiar şi cele din plastic sau lemn.
Au depus evident o plângere la poliţie, iar ofiţerii care au luat cazul le-au spus sincer că şansele de prindere a făptaşului erau mici. Cei doi au uitat curând de întâmplarea de la Crăciun.
Peste câteva luni, fata a primit un telefon de la un poliţist care a rugat-o să se prezinte la secţie. Îi găsiseră telefonul. Un alt bucureştean se întorsese mai devreme acasă şi găsise un hoţ în casă. A chemat poliţia şi l-au arestat pe făptaş. Au aflat că tânărul – avea vreo 20 şi ceva de ani – fusese eliberat din închisoare după şase luni tot pentru furt. Cât a fost liber a continuat să dea câte o spargere pe zi, în blocuri care aveau o intrare principală şi una prin spate. Astfel, hoţul putea să intre cu un vecin prin faţă şi să iasă neobservat prin spate. Întotdeauna fura doar bunuri mărunte din care îşi putea scoate câteva milioane de lei vechi. De ce făcea asta? Pentru că tânărul era dependent de heroină.
În ziua în care i-a jefuit pe cei doi prieteni ai mei, era ajunul Crăciunului. Hoţul a intrat în bloc cu colindătorii, a colindat o dată cu ei, iar pentru că prietenii mei nu erau acasă, le-a spart apartamentul.
Sărbători fericite!
eu credeam ca s-au intors din vacanta de craciun ca li se terminase concediul…
Comentariu de la david — 30.11.2009, 12:04 am