Chestii de povestit

Am văzut cel mai recent episod Top Gear, filmat în România și sponsorizat de Ministerul Turismului și Dacia. Așa mi-am amintit de prietenul japonez al lui frate-meu și de prietenia lui sinceră cu o Berlină autohtonă.

Kazu era venit în România cu o bursă la Academia de Teatru și Film, secția Regie de Teatru. Nu știa mai nimic despre țărișoara noastră când a aterizat aici și nu a rezistat mai mult de doi ani în mlaștina bucureșteană.

Cât timp a stat aici, a încercat să fie român din toate punctele de vedere: s-a mutat într-o garsonieră comunistă de pe Ștefan cel Mare, am impresia, a descoperit palinca și țuica, așa că era mai mult beat decât treaz trei sferturi din timp, a încercat să mănânce românește, așa că avea constant probleme de digestie și, în fine, și-a cumpărat o Dacie 1310, la mâna a doua, cu care se plimba pe străzile capitalei, atunci când aceasta îi permitea.

“Îmi place Dacia pentru că e ca omul”, zicea Kazu. “Are toane: uneori are chef să pornească, alte ori nu”.

Kazu era înconjurat, îți dai seama, numai de tehnică japoneză, iar mașina asta era singurul obiect care se apropia, în mintea lui, de uman: “The essence of a car”, așa cum au numit-o prietenii de la Top Gear.