Chestii de povestit

Godri este un fost coleg de liceu. Orice amintire cu sau despre el ar putea fi o chestie de povestit, dar astăzi mă voi opri la una dintre cele mai proaste zile din viața lui.

Mi se pare că se înâmpla în a doua lui clasă a unșpea. Adică doar ce rămăsese – încă o dată – repetent. Cred că era toamnă. Băieții se strângeau încă la el în spatele blocului, dar cu treninguri și chiar cu geci de fâș. Godri probabil că era în tricou, pentru că lui îi plăcea să creadă că putea suporta frigul. Mai erau și tatuajele de pe antebrațe…

Rămăseseră doar doi în părculețul blocului din Sălăjean, când un obiect zburător neidentificat a aterizat în capul colegului meu de liceu. Sânge. Țipete, înjurături, sânge. Am uitat să-ți spun că Godri era destul de instabil psihic de fel, iar când se enerva ai fi putut crede că avea să-i explodeze vena de jumătate de centimetru umflată pe frunte. Obiectul era un borcan și fusese proiectat de la un geam de bucătărie din blocul vecin.

Omul a văzut negru în fața ochilor și a luat-o la fugă spre clădire, hotărât să găsească făptașul și să îl pedepsească. A apucat, parcă, să urce câteva etaje și s-a răzgândit. Sângele îi curgea pe tâmplă, din cap, și omul a vrut să iasă din bloc prin spate, să meargă acasă, să-și pună o compresă.

Când a ieșit din scară, la fel de nervos și ceva mai grăbit, nu a văzut a doua ușă transparentă de la intrarea în bloc și a ieșit – pur și simplu – prin geamul proaspăt spălat. L-a costat o cicatrice de vreo cincisprezece centimetri pe brațul tatuat – adăugată la cei cinci copci din capul spart de borcan, mult sânge și numai el știe câți nervi consumați.

A supraviețuit și a mai trecut prin multe de-atunci.