Într-o țară mică, într-un și mai mic orășel, trăia un dascăl sever. Doar că există un spiel cu soarta de dascăl sever. Măcar o dată-n viață se-ntoarce roata.
Întrucât vorbim despre un mic orășel ne dăm imediat seama că școala în care preda dascălul-cel-sever nu putea fi decât o generală și liceu. Totul se petrecea pe vremea lui Ceașcă, când, dacă nu-ți respectai tutorele și îndrăzneai să scoți fie și-o șoaptă neîntrebat, puteai chiar să ajungi să-ți petreci restul orei cu genunchii pe coceni de porumb.
Într-una dintre orele pe care le susținea la o clasa mai mare, urechea profesorului fu gâdilată de niște zgomote neplăcute. Dacă nu era o muscă nu putea să fie decât ceva la fel de lipsit de neînsemnate ca… elevii din ultima bancă! Ridică ochii din catalog, scrută pentru câteva secunde încăperea, după care tună: “Ultima bancă, AFARĂ!”
Următoarele momente au umplut clasa de liniște. Toți copiii își îndreptară privirea spre infama ultimă bancă. “Ticăloșii” se uitară calm unul la altul și se ridicară în picioare. Apoi apucară banca de-o parte și de alta și o scoaseră liniștiți afară din clasă.
Lasă un comentariu