Bunicul Mădălinei a fost veteran de război. Fusese infanterist şi nu rata nicio ocazie să spună poveşti de pe front. Războiul l-a lăsat cu un glonţ înfipt în ţeastă şi fără degetele de la o mână. Mădălina, însă, ştia altceva.
Fata nu-şi aduce aminte ziua în care şi-a cunoscut bunicul, dar ţine minte prima poveste pe care i-a zis-o după ce a prins-o prefăcându-se că doarme, cu faţa la perete. Trecea prin perioada aia de supt degete, dar bunicul n-avea să permită aşa ceva. N-a vrut s-o ameninţe cu palme la fund sau să-i promită că o vinde la ţigani dacă nu încetează cu acest obicei, în schimb i-a spus o poveste pe care Mădălina n-avea s-o uite vreodată.
Şi-a scos mănuşa de piele pe care obişnuia să o poarte o bună parte din zi şi i-a arătat fetiţei mâna lui mutilată. Îi lipseau patru degete, de parcă i le tăiase cineva de la rădăcina. Nu era aşa. Bunicul i-a zis că asta era ruşinea lui şi că dacă n-ar fi învățat să se controleze, şi Mădălina avea să ajungă la fel. Evident, micuţa nu şi-a mai supt degetele niciodată.
Mult prea târziu a aflat că bunicul îşi pierduse degetele pe front şi mereu i-a părut rău că n-a apucat să râdă cu el despre asta…
Lasă un comentariu