Chestii de povestit

La vremea aceea furtul respectivului telefon nu era tocmai un caz izolat în Liceul de Arte și profesorii aveau o listă de suspecți și chiar unul-doi elevi mai mari pe care îi prinseseră la furat și îi lăsaseră să scape, cu promisiunea de avea grijă ca astfel de incidente să nu se mai repete.

Godri era unul dintre acei elevi și a fost cel care a aflat – chiar de la Director parcă – de furtul din atelierul de Scenografie și l-a sunat imediat pe Marcel, singurul elev de-a noua pe care-l știa bine. Puștiul a recunoscut că el a furat telefonul și Godri l-a rugat să-l înapoieze negreșit, pentru că i-ar fi făcut, indirect, lui probleme. Nu mai știu cum și în ce fel, telefonul a fost vândut, recumpărat și înapoiat, iar Cristi a rămas dator la Godri, dar Marcel nu. Băiatul avea să fie pedepsit altfel.

Îți reamintesc că prima suspectă de furtul telefonului – și, dacă nu mă-nșel, cea despre care și-acum se crede că ar fi fost hoața – a fost fata de cartier cu gura mare, numită Xenia. Fata a reușit să convingă direcțiunea că era nevnovată, iar când teleofnul a apărut – pe filiera Godri – toată lumea s-a calmat și nimeni nu a mai vrut să caute un vinovat. Dar Xenia s-a simțit umilită și l-a chmeat pe frate-său mai mare – un bătăuș de vreo douăzeci și ceva de ani – să regleze situația cu Marcel, acuzatorul mincinos.

Marcel își amintește ca si cum ar fi fost ieri ziua când a ieșit în curtea școlii cu trei colegi și prieteni buni, amuzat și tupeist, hotărât să rezolve în batjocură conflictul cu Xenia și cu frate-său. Când a primit primul pumn în barbă, pe nepregătite, când avea ochii închiși și gura până la urechi de râs, doi dintre colegi s-au înghesuit pe poarta liceului ca să fugă înăuntru și s-au împiedicat unul pe celălalt, de panică. Al treilea îl ruga frumos pe bătăuș să-l lase pe Marcel în pace.

Marcel a mai fost implicat în furturi de telefoane până când a ajuns în pragul arestului și s-a potolit, iar Cristi – băiat cu frică de Dumnezeu – a jurat să nu mai fure în viața lui. Niciunul nu era făcut pentru asta, dar fiecare avusese motivele lui să încerce. Nu-i judec prea aspru pe cei doi – niciunul dintre ei nu este astăzi în pușcărie și fiecare a învățat, în felul lui câte ceva. Un pic mai mult decât ar fi primit – din păcate – de la dascălii lor, în timpul orelor de clasa a noua.