Chestii de povestit

Doi puști de-a noua au furat un telefon mobil, era să se dea de gol, au dat vina pe altcineva și au sfârșit unul bătut și-altul dator. Poveste lungă.

Cristi și Marcel erau în clasa a noua. Marcel mai furase unul-două telefoane, Cristi niciunul. Primul era mai tupeist, avea bani și nu prea dădea de bănuit, iar celălalt era mai degrabă timid și nepriceput, genul de băiat care te putea băga în încurcătură. Deși făcea pe expertul, nici Marcel nu era vreun hoț înnăscut.

Era în timpul orelor de practică, în atelierele interbelice de pe General Berthelot. Cei doi se plimbau din atelier în atelier și zăboveau mai mult în cel de Scenografie, din cauza a două-trei fete drăguțe, dintre cele noi venite în liceu. Andreea a plecat din încăpere într-o pauză și și-a lăsat telefonul pe pervazul unuia dintre geamuri. Marcel l-a băgat în buzunar și a ieșit afară, cu Cristi după el. Cei doi au urcat cu prada în podul clădirii, pentru a o ascunde. Niciunul nu a știut să închidă telefonul și fraierii nu s-au gândit să-i scoată bateria. L-au lăsat acolo, ascuns după o scândură.

Mai multă lume s-a plimbat prin atelierul de Scenografie de-a noua până să se-ntoarcă Andreea de la chioșc și apoi până să-și dea seama că-i lipsea telefonul. Printre vizitatori fusese și-o colegă de la altă secție, fată de cartier, sloboadă de gură și pusă pe miștouri la adresa fetelor mai noi venite în liceu. Marcel s-a gândit că ea ar fi putut fi suspectată oricând de furt și a adus-o în discuție un pic mai târziu, când s-a pus problema persoanelor prezente în atelier care ar fi putut fi capabile de o asemenea măgărie.

Andreea a disperat că părinții aveau să o certe din cauza telefonului și a anunțat, cum era normal, direcțiunea. Înainte de asta, a ieșit în hol, însoțită de Cristi, Marcel și alte două-trei fete și a sunat, la îndemnul băieților, sperând ca hoțul – sau cineva – să răspundă. În timp ce Andreea ținea aparatul la ureche, undeva în surdină, se auzea un țârâit de telefon, coborând dinspre pod, pe scara principală. Nimeni, în afara micilor infractori, nu a auzit telefonul.

Băieții tupeiști au ajuns în cabinetul Directorului, un artist plastic decent, dar cam bețiv și ușor copleșit de poziția lui. Profesorul a ascultat teoria lui Marcel despre posibila suspectă și le-a propus celor doi să devină complicii – ochii și urechile lui, în misiunea prinderii infractorilor.

Continuarea Vineri, 30 Octombrie 2009