Chestii de povestit

Știu un taximetrist al cărui tată l-a bătut și s-a împrietenit cu Gheorghe Dinică. Și nu-mi pare să mă fi mințit.

Cică taică-său ar fi fost cârciumar în Constanța, pe vremea Răposatului. În timpul filmărilor la Dunărea Albastră, parcă, toată echipa de la București – în frunte cu Dinică – a petrecut câteva seri și nopți consecutive în cârciuma acestuia.

S-au distrat – îmi spune taximetristul – mai ceva ca în povești. Băutura curgea din toate părțile, femeile erau înnebunite după tinerii actori, iar lăutarii cântau deja mai puțin decât Dinică, celebru pentru numerele lui de virtuozitate muzicală de la băutele cele mai crunte. În ultima seară, petrecerea a continuat până mult după miezul nopții, deși așa ceva nu prea se cădea atunci, în plin regim ceaușist.

Pe la două și ceva, Dinică s-a luat la harță cu te-miri-cine și s-a repezit spre el. A țipat, a urlat și… a aruncat cu un pahar de băutură – trebuie să fi fost vin – într-unul din pereții localului. Cârciumarul – tatăl taximetristului de azi – s-a repezit la marele actor și i-a dat un pumn care – zice legenda – l-a culcat până a doua zi.

După douăzeci de ani, destinul l-a aruncat pe fostul cârciumar undeva în apropiere de Câmpulung Muscel. Și-a cumpărat un teren acolo – cu toți banii economisiți în ani de zile de muncă – pentru a se retrage în natură, la bătrânețe. Acolo, primul vecin peste care a dat după ce și-a ridicat casa a fost… celebrul Gheorghe Dinică. Mai în vârstă, mai șubrezit, dar cu aminitrea pumnului zdravăn primit de la noul lui vecin încă proaspătă în cap. Cum era normal, cei doi au rememorat întâmplarea, au râs cu poftă și s-au împrietenit la un pahar de șpriț…