Chestii de povestit

Silvia, mama unei foarte bune prietene, era în tinereţe genul de domnişoară după care întorceai capul. Nu e de mirare că un ofiţer de poliţie a urmărit-o doar ca s-o invite în oraş.

Prin 1970, când Silvia avea 20 şi ceva de ani, conducea unul dintre foarte puţinele Mini-uri din Bucureşti. Al ei avea culoarea turcoazului şi nu era foarte uşor să n-o bagi în seama.

Într-o zi, mama Silviei a primit un telefon de la secţie în care o rugau foarte frumos ca fiica ei să se prezinte de urgenţă, cu toate actele necesare. Poliţiştii n-au vrut să-i spună despre ce e vorba, încercând s-o asigure pe mama îngrijorată că nu are de ce să se teamă. Desigur, nu i-a crezut. În anii ‘70 era destul de greu să nu-ţi fie frică de poliţie.

A doua zi, Silvia s-a prezentat la poliţie la prima oră de dimineaţă. Nu primise niciodată nicio amendă, nu făcuse nimic nepotrivit, nu complota, nu avea legături dubioase. Ce putea să fie?!

Un ofiţer a rugat-o să intre în birou şi să-l aştepte pe locotenent. Părea să fie ceva serios. A aşteptat. După 5 minute, un domn îmbrăcat impecabil, plin de onoruri pe piept, s-a aşezat în fruntea birolui şi i-a spus:
“Domnişoară, v-am observat prin oraş. Sunteţi amabilă să mă acompaniaţi la o plimbare?”