Chestii de povestit

Două dintre prietenele mele ies într-unul din locurile de pierzanie ale Bucureștiului, împreuna cu gașca lor. Comme d’habitude, în cursul serii aveau să cunoască niște băieți. Niciuna dintre ele nu bănuia c-avea să se trezească, în timp, direct în mijlocul “Călătoriilor lui Guliver”, de Jonathan Swift.

Lângă cuierul neîncăpător al barului, în capătul treptelor, masa prietenilor mei forfotea a chef și voie bună mai ceva ca de-obicei. Unu’ de-ai casei, mai pișpiriu, și-a făcut curaj să intervină-n mediu și, într-un acces de îndrăzneală, i-a cerut uneia dintre cele două fete id-ul de Messenger. “Nu prea greu de dat, nu prea greu de pus pe cineva pe invisible”, se gândi prietena mea și cedă insistențelor.

În timp, micuțul nu s-a dovedit a fi chiar așa de sâcâitor. Pe Messenger nu stătea la taclale, iar când se mai intersecta cu prietena mea prin cluburi se rezuma la a zâmbi tâmp și la a întreba obsesiv: “Și… ce-ai mai făcut?”

Așa se face că, într-o seară de miercuri prelungită la terasă, a apărut în scenă Silvian. Silvian e ca două personae intr-una – la prima vedere e masiv și fioros, gata să mârâie, deși când zâmbește se luminează ca o rază de soare. Cum pășește-ntr-o bodegă ai impresia că s-a umplut spațiul. De fapt, Silvian n-ar face rău nici măcar unei muște.

Prietenii noștri sfârșesc în club. E și Liliput prin preajmă, dornic de atenție. Se uită tâmp la prietena mea, atentează repetat la dânsa prin preajma ei, se urcă pe băncuțe. Silvian, deranjat de prezența agariciului, încearcă să-l trimită mai la stânga, mai la dreapta, mai spre ieșire, mai spre baie. Ei, aș!, cel mic nu se dă bătut așa, cu una, cu două. Supărat de apariția uriașului, se avântă cu curaj și-i spune cu o privire amenințătoare: “Fie ca cel mai bun bărbat să le câștige!”