Chestii de povestit

Din seria “doctori criminali”

Cândva pe la mijlocul anilor ’90, fratele vecinei de sub noi a fost diagnosticat cu cancer la stomac. Astăzi e sănătos tun.

Omul avea până în treizeci de ani și dureri de burtă destul de mari, deja de vreo câteva săptămâni, cel puțin. Primul doctor care i-a spus că ar putea avea cancer era de la Spitalul de Urgență, parcă. În scurt timp s-a aflat în tot blocul, știi cum se întâmplă.

Unele familii sunt sortite ghinionului și cea despre care-ți vorbesc era una dintre ele – mulți frați, care mai de care mai cu probleme, unele fizice, altele psihice. Sandu era cel mai mic dintre ei și – crezuse – cel mai sănătos și normal. A primit groaznica veste cu scepticism și a încercat să se consulte cu alți doctori, inclusiv cu cei de la celebrul spital Fundeni, despre care bunică-mea crede și-acum că este locul din care – odată internat – nu mai ieși viu. Diagnosticul definitiv: cancer la stomac.

Sora lui Sandu îi povestea maică-mii că tânărul a încercat, după câteva săptămâni de coșmar, să-și curme zilele cu un pumn de medicamente, convins că altfel avea să moară în chinuri mult mai groaznice. A fost, slavă Domnului!, salvat.

Am uitat să-ți spun că familia lui Sandu era dintr-un oraș de provincie sudist, nu-mi amintesc care. Cert este că, după aproape o lună de investigații, un doctor din orașul natal i-a pus singurul diagnostic corect, pentru care i-a prescris o rețetă care l-a vindecat în două săptămâni: Sandu avusese – de la început – Giardia și nici vorbă de cancer la stomac. El trăiește bine-mersi și astăzi…

  1. deci,niciodata la un singur medic si incredere in corpul nostru,in ce a pus Dumnexeu in noi

    Comentariu de la mihaela — 21.10.2009, 4:04 pm

  2. mama a patit ceva similar. a primit diagnosticul, dar n-a avut incredere in doctor. s-a dus la altul pentru o verificare (i-a spus primul diagnostic primit) si acesta l-a confirmat. a mers la al treilea, nu i-a spus diagnosticul, acesta i-a prescris niste medicamente si in 10 zile nu mai avea nimic. s-a dus inapoi la primul doctor si i-a cerut socoteala pentru diagnosticul gresit pe care i l-a dat si culmea, doctorul inca insista sa o trateze pentru cancer.

    doi ani si ceva au trecut de atunci si mama n-are nici o problema de sanatate de acel gen. in schimb, doctorul a murit dupa cateva luni

    Comentariu de la Ciobby — 21.10.2009, 8:15 pm

  3. Aveam sapte ani. N-as fi dat pentru nimic in lume dupa-amiezile de joaca in parc. Asa s-a intamplat si-n ziua aia cand mi s-au pus niste crampe la stomac de-au trebuit sa ma aduca acasa pe brate. A venit primul doctor. Mi-a zis ca am apendicita si trebuie sa ma operez. Mama a zis sa verifice. Ma durea, in continuare, de nu ma puteam misca. M-a dus la al doilea doctor. Care mi-a pus intrebarile potrivite si-a descoperit ca, de-atata dragoste de joc, “uitam” sa ma duc la buda. Eram constipata. Mi-a facut o injectie si-a doua zi eram inapoi in copaci.

    Comentariu de la Andreea Vasile — 21.10.2009, 9:02 pm

Lasă un comentariu

Kangu Studio