Chestii de povestit

Vasile o curta pe Maricica de ceva vreme. Fără succes, însă. De câte ori apuca, Maricica făcea mișto de el. Vasile, în ciuda situației absolut evidente, continua să încerce. Îi promisese odată, la o petrecere, că nici măcar nu vrea să-i facă curte, ci o întreagă grădină. Maricica se spărsese de râs. Vasile, însă, avea să se simtă folosit ca o bucată de carne.

De data asta, o nouă petrecere, într-un club. Vasile se așează lângă fata care stătea undeva jos și fuma o țigară. Încearcă să se converseze cu ea, aș!, fata e plină de sictir. Frustrat, băiatul o întreabă ce are, ea, just, îi răspunde că o plictisește groaznic. Disperat Vasile zice: “Ok, hai să vorbim despre ceva interesant. Îți plac mașinile?”. Maricica se uită cu silă la el, se ridică și se duce să danseze.

Câteva ore mai târziu Vasile prinde din nou curaj. Se duce la Maricica, care se retrăsese singură să fumeze o țigară într-un colț mai liniștit al clubului. Conversația merge bine, până când băiatul se hoărăște să-și verse of-urile:
“De fiecare dată când încerc să te sun ca să te scot în oraș îmi răspunzi cu o voce așa de rece, de parcă te-ai gandi în sinea ta <<Doamne, ce vrea și ratatul ăsta de la mine>>.  Zi, așa e?”
“Păi, probabil că da” răspunde complet dezinteresată Maricica.
“… atunci îmi răspunzi la telefon așa, că te gândești că poate-poate îți mai fac minute gratuite că tot ești pe cartelă, nu?”, întreabă și mai bulversat Vasile.

Maricica este complet șocată. De răspuns, îi mai răspunsese de vreo două ori, din complezență și nimic mai mult. Se gândește că de fapt nici nu prea ar avea ce să răspundă la genul ăsta de întrebare: “Păi, nu neapărat, dar dacă este s-o privești așa…”
“Bine, atunci o să te las în pace și n-o să te mai caut niciodată”, spune calm, Vasile, ridicându-se de la masă și îndreptându-se încet spre zona unde lumea dansa. Își târâie pașii, cu umerii adunați și capul plecat. Pe la jumătatea distanței se oprește și, cu o mutră rănită, se întoarce spre ea și îi spune:

“…și nu sunt un vibrator uman!”