Chestii de povestit

Nimic nu se compară cu o lună de miere în care îţi prinzi singur peştele. Poate doar o lună de miere în care căpitanul vaporului pe care-ţi faci croaziera se aruncă peste bord ca să prindă o caracatiţă.

Cătălin şi Diana sunt chiar şi în acest moment proaspăt căsătoriţi. Şi-au spus jurămintele vara aceasta apoi au plecat în vacanţă pe Mediterană. Pe velierul cu care au ales să se plimbe cât au stat în Turcia erau singuri cu echipajul: un bucătar şi căpitanul care, printre altele, era şi biolog marin.

În acea zi însorită, marea era liniştită şi vaporul pe care se aflau Cătălin şi Diana se îndepărta cu sute de metri de ţărm. S-au oprit într-un loc ales pe sprânceană de căpitan, iar acesta a aruncat harponul, sperând să prindă ceva. Apoi s-a aruncat pe sine şi s-a scufundat, fără niciun echipament, după harponul ajuns la peste 15 m adâncime. E nebun, s-au gândit soţii, iar Cătălin a sărit după el să-l ajute. N-a putut să ţină pasul cu vânătorul marinar şi a renunţat întorcându-se înot la ţărm.

Bucătarul le-a explicat că nu e prima dată când căpitanul se aruncă după harpon şi că n-ar trebui să-şi facă griji. Se va întoarce până în prânz. La prânz au mâncat cu grija’n gând, pentru că nimeni nu auzise să se fi întors. S-au ridicat de la masă şi au mers până în port. L-au văzut pe căpitan pe plajă, lovind cu putere în nişte pietre. Scotea zeama din caracatiţe. I-au făcut cu mâna şi el înapoi. A luat caracatiţele curăţate şi le-a tras una câte una prin harpon apoi s-a apropiat de Cătălin şi Diana. “Mă scuzaţi că am întârziat. Sper că n-aţi mâncat deja.”